Laboratorul de Control Doping din România a anunţat, vineri, într-un comunicat, că în cazul Simonei Halep s-a procedat în conformitate cu prevederile Codului Mondial Anti-Doping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi documentelor complementare emise de WADA. Laboratorul precizează că nu a fost informat cu privire la identitatea Simonei Halep.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“-      Laboratorul de Control Doping din România nu a fost informat cu privire la identitatea domnişoarei Simona Halep;

-     Recepţia şi analiza probelor, raportarea datelor analitice ale parametrilor hematogici şi a datelor referitoare la temperatură (valori de temperatură înregistrate de la recoltarea probelor, pe parcursul transportului probelor, recepţia în laborator şi până la omogenizarea probelor înainte de analiză), elaborarea şi predarea documentaţiei laboratorului către APMU şi ITIA au fost realizate în conformitate cu prevederile Codului Mondial Anti-Doping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi a documentelor complementare emise de WADA;

-        Datele de identificare ale Laboratorului de Control Doping din România au fost precizate pe documentaţia transmisă către APMU şi ITIA, conform prevederilor documentului tehnic TDDOC al WADA”, se arată în comunicat.

Laboratorul mai face câteva precizări generale legate de responsabilităţile sale:

-       Laboratorul de Control Doping din România, acreditat de Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA), respectă prevederile Codului Mondial Anti-Doping, ale Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi ale documentelor complementare emise de WADA şi prevederile standardului internaţional SR EN ISO/CEI 17025:2018;

-     Atribuţiile principale ale Laboratorului de Control Doping includ recepţia, analiza probelor de control doping şi raportarea rezultatelor conform prevederilor Standardului Internaţional pentru Laboratoare;

-   Conform prevederilor Codului Mondial Anti-Doping şi a documentelor complementare, Autorităţile de Testare (TA) au responsabilitatea de a planifica testările doping, Autorităţile de Recoltare (SCA) au responsabilitatea de a recolta probele, de a le transporta şi preda laboratoarelor de control doping acreditate de WADA, iar Autorităţile de Gestionare a Rezultatelor (RMA) au responsabilitatea gestionării rezultatelor analizelor de control doping şi a încălcărilor non-analitice ale reglementărilor anti-doping. Toate aceste autorităţi sunt precizate pe formularul de control doping care este semnat de sportiv la sfârşitul şedinţei de recoltare a probelor. O copie a acestui formular este predată sportivului. De regulă, la acest moment ofiţerul de control doping informează sportivul cu privire la faptul că datele sale cu caracter personal (nume şi prenume, data naşterii, semnătura, etc.) nu sunt transmise laboratorului şi nu se regăsesc pe niciun document care este predat laboratorului împreună cu probele;

-    Laboratorul de Control Doping din România, ca orice alt laborator de control doping acreditat WADA, nu este TA, SCA sau RMA;

-  APMU (Unitate de Management a Paşaportului Sportivului) este responsabilă cu evaluarea datelor analitice furnizate de laborator şi a validităţii probelor paşaportului în numele custodelui paşaportului sportivului;

-     Laboratorul de Control Doping din România nu este APMU;

-     Laboratoarele de control doping nu au rolul de custode al paşaportului sportivilor;

-     Laboratorul de Control Doping din România, conform Codului Mondial Anti-Doping, Standardului Internaţional pentru Laboratoare şi documentelor complementare, nu este informat cu privire la identitatea sportivilor.

Simona Halep a vorbit, joi seară, la Antena 3 CNN, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă şi toată perioada de atunci până acum, când TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni şi poate reveni în competiţii. Ea a precizat că a fost şocată să vadă că proba de sânge “din Bucureşti a fost testată neţinându-se cont de reguli”. “Au fost două ore şi ceva în care sângele meu a stat la temperatura nepotrivită. Chiar şi aşa proba mea de sânge a fost în valori normale. Şi tribunalul a fost surprins. Eu mi-am exprimat dezamăgirea că o carieră poate fi distrusă prin neglijenţă, prin rea-voinţă. Am fost foarte dezamăgită şi sunt foarte dezamăgită. Nu cer să fiu favorizată, dar ţin foarte mult să se respecte nişte reguli, să fiu testată aşa cum trebuie”, a afirmat sportiva.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.