Preşedintele Klaus Iohannis spune despre Cristian Ţopescu că vocea inconfundabilă a acestuia a emoţionat o ţară întreagă şi "ne-a făcut pe toţi să simţim că suntem părtaşi la performanţele sportivilor noştri".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ne despărţim astăzi de cel care şi-a dedicat talentul şi priceperea sportului românesc, Cristian Ţopescu. Vocea sa inconfundabilă, care a emoţionat o ţară întreagă, ne-a făcut pe toţi să simţim că suntem părtaşi la performanţele sportivilor noştri. Dumnezeu să-l odihnească!", este mesajul transmis de pre;edintele Klaus Iohannis, mar'i sear[, pe Facebook.

Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viaţă, marţi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cristian Ţopescu a murit la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat la Secţia de Terapie Intensivă, ca urmare a unor complicaţii provocate de diabet şi de alte boli cronice.

Cristian Ţopescu, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de televiziune şi radio, a dedicat peste patru decenii sportului românesc, cu mii de transmisiuni directe. Interzis de comunişti la finalul anilor 1980, el a comentat cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, „noaptea magică” din 1976 a Nadiei Comăneci de la Montreal şi momentul în care trei românce au urcat pe podium la Sydney.

În martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul "Steaua României”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.