Echipa italiană Juventus Torino s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), formaţia franceză AS Monaco, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
În tur, Juventus Torino s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0.
Marţi, golurile italienilor au fost marcate de Mandzukici '33 şi Dani Alves '44, în timp ce pentru francezi a înscris Mbappe Lottin, în minutul 69.
Juventus Torino: Buffon - Barzagli (Benatia '85), Bonucci, Chiellini - Dani Alves, Pjanici, Khedira (Marchisio '10), Alex Sandro - Dybala (Cuadrado '54), Mandzukici - Higuain. Antrenor: Massimiliano Allegri.
AS Monaco: Subasici - Raggi, Glik, Jemerson, Sidibe - Mendy (Fabinho '54), Moutinho, Bakayoko (Germain '78), Bernardo Silva (Lemar '69) - Falcao, Mbappe Lottin. Antrenor: Leonardo Jardim.
Cartonaşe galbene: Bonucci '73, Mandzukici '90+1 / Falcao '40, Mendy '51.
Arbitri: Bjorn Kuipers (central) - Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (asistenţi) - Pol van Boekel, Danny Makkelie (adiţionali) - Mario Diks (rezervă) - toţi Olanda.
Juventus Torino a ajuns ultima dată în finala Ligii Campionilor în sezonul 2014-2015, când a fost învinsă, cu scorul de 3-1, de FC Barcelona.
În cea de-a doua semifinală se vor întâlni miercuri, de la ora 21.45, echipele spaniole Atletico Madrid şi Real Madrid. În tur, Real Madrid, deţinătoarea trofeului, a câştigat, acasă, cu scorul de 3-0.
Finala Ligii Campionilor va avea loc la 3 iunie, la Cardiff.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.