Theodor Matican s-a clasat, miercuri, pe locul 11 în proba de contratimp pe şosea (cat. T1-2) din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris.
Matican a parcurs în 30:01.79 distanţa de 14.1 km, într-o competiţie strânsă, alături de cei mai buni ciclişti paralimpici din lume.
Theodor Matican se află la prima sa participare la o ediţie a Jocurilor Paralimpice. El va mai concura în 6 septembrie.
În vârstă de 25 ani, sportivul este legitimat la CSA Steaua Bucureşti şi este antrenat de tatăl său, dr. Sorin Matican.
Cele mai bune rezultate ale lui Theodor Matican sunt cele două locuri 3 la Campionatul European 2021, atât în proba de şosea, cât şi în cea de contratimp. Este multiplu campion naţional, concurează de peste 10 ani la toate marile competiţii internaţionale în probele de tricicletă, şosea şi contratimp, iar visul său este o medalie paralimpică.
S-a aflat timp de 12 săptămâni pe locul 1 în clasamentul mondial, la categoria lui. A fost de 18 ori pe podumuri internaţionale, dintre care 14 la nivel de Cupă Europeană.
În 2023, a ocupat locul 5 la Contratimp Individual şi locul 5 în proba de Şosea la Jocurile Paralimpice Europene.
În anul 2022, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Armatei României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.