Iga Swiatek a folosit un prosop pentru a-şi şterge lacrimile, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat o medalie de bronz, prima a Poloniei la tenis la orice ediţie a JO de vară. Swiatek a învins-o pe Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, scor 6-2, 6-1, relatează AP.
Meciul a durat doar 59 de minute, iar Swiatek a jucat mult mai clar decât o făcuse cu o zi mai devreme, în semifinale, în faţa chinezoaicei Zheng Qinwen.
După ce a pierdut joi în faţa lui Zheng, Swiatek a evitat orice întrebare din partea reporterilor din zona mixtă. Cu faţa înroşită şi ochii roşii, Swiatek nu s-a oprit în faţa jurnaliştilor, spunând doar: "Îmi pare rău. Data viitoare".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Swiatek, locul 1 în clasamentul mondial, era favorita pentru a pleca de la Paris cu aurul, în mare parte pentru că a câştigat patru din ultimele cinci titluri de la Roland Garros. Ea a câştigat, de asemenea, US Open 2022.
Schmiedlova a învins-o atât pe campioana en titre de la Wimbledon, Barbora Krejcikova, cât şi pe vicecampioana de acolo şi de la Roland Garros din acest an, Jasmine Paolini, în drumul ei spre semifinale, înainte de a pierde în faţa croatei Donna Vekic. Schmiedlova are 29 de ani, este pe locul 67 şi are o singură prezenţă în turul patru la un Slam. Asta s-a întâmplat anul trecut la Roland Garros.
Zheng o înfruntă sâmbătă pe Vekic în finala feminină.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.