Tehnicianul Javier Aguirre a fost numit în funcţia de selecţioner al Mexicului, care speră să-şi revină la Cupa Mondială din 2026, pe care o va găzdui, după o ultimă Copa America complet nereuşită, a anunţat luni federaţia.
”Suntem încântaţi să anunţăm sosirea lui Javier 'Le Basque' Aguirre ca director tehnic al echipei naţionale”, a declarat Duilio Davino, şeful Federaţiei mexicane de fotbal (FMF), într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare.
Noul selecţioner va fi asistat de legenda mexicană Rafael Marquez, jucător emblematic pentru Barcelona în anii 2000 şi căpitan al „Tri” la cinci Cupe Mondiale (2002, 2006, 2010, 2014, 2018).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Javier Aguirre, în vârstă de 65 de ani, a antrenat deja Mexicul, în special la Cupa Mondială din 2002 şi 2010, ducând echipa până în optimi de finală.
El a mai antrenat echipele Egiptului şi Japoniei, precum şi pe Atlético Madrid.
Aguirre îl înlocuieşte pe Jaime Lozano, care a refuzat o prelungire a contractului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.