Antrenorul Ionuţ Popa a vrut să-i aplice o corecţie unui jucător al echipei UTA, atacantul Norbert Janos. Popa s-a repezit pe teren după meciul cu Petrolul, de la Ploieşti, să-l "omoare" pe Janos, fiind cu greu oprit de ceilalţi jucători ai echipei UTA. Arădenii au remizat cu Petrolul, deşi au condus cu 2-1 şi au avut un jucător în plus pe teren, timp de aproape 60 de minute.
"Este un jucător care zboară de la echipă imediat. În acest moment, el nu mai face parte din echipă, pentru că este şi un jucător problemă, creează atmosferă permanent. Venea la pas şi în atac şi în apărare, iar la ultima fază oricine din stadion, orice spectator prelua mingea şi dădea gol. El a intrat cu o indolenţă caracteristică, iar temperamentul meu m-a făcut să-l strâng de gât. Cred că-l omoram. Îl omoram, am peste 60 de ani, scriu două cărţi şi ies. Nu se poate aşa ceva. Păi îşi bate joc de întreg grupul? Îmi crapă inima, nu? Eu vreau să fac ceva la Aradul ăsta, vreau să fac echipă. Şi la fiecare meci, pe rând, am dat vreo trei, patru afară, pentru indolenţă, pentru nepăsare. Nu mai pot să suport lucrurile astea. Sunt antrenor şi dau şanse în continuare, dar el nu a înţeles asta. Nu mai are ce să caute la UTA, e plecat, să plece la Ferencvaros. E greu să mă calmez, m-au oprit jucătorii. Ce să fii pontos, mai poţi să fii pontos? Am dat bani de la mine ca să le dau primă. Şi eu şi managerul general dăm bani şi să vină să-şi bată joc de munca mea şi a jucătorilor? În zece oameni au prestat cei de la Petrolul. Trebuia să le dau vreo 3-4 goluri după golul 2. Am băgat doi jucători pe teren, pe el şi pe Petra şi au mimat jocul, au stat pe teren. Dacă şi acum e antrenorul e de vină când ajungi de 3-4 ori singur cu protarul şi nu marchezi, nu se poate. Am avut o ieşire nervoasă şi, la vârsta mea, nu-mi stă bine, dar te scot din pepeni unii jucători. Acest jucător este atât de flegmatic şi atât de indolent, l-am iertat de atâtea ori. Are probleme cu fiecare jucător din echipă. Nu-i convine când primeşte pasa, nu-i convine când îl ceartă cineva dacă a greşit. E atât de dificil şi nu mai are ce să caute. În acest moment să-şi ia bagajele şi să plece. Noi vrem să construim o echipă şi aduc jucători să construim o echipă. Cu genul ăsta de jucători construiesc echipă?", a declara Popa la Digi Sport.
Potrivit reporterului postului Digi Sport, Janos nu s-a dezechipat în vestiarul echipei UTA, pentru a se evita o întâlnire cu antrenorul furios al arădenilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Norbert Janos are 20 de ani, este născut la Miercurea Ciuc şi are dublă cetrăţenie, română şi ungară. El a ajuns la Arad în vară, de la academia Ferencvaros.
FC Petrolul a remizat, joi, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu UTA Arad, în primul meci din etapa a XVIII-a a Ligii a II-a. Gazdele au condus cu 1-0, au rămas în zece jucători, au fost conduse apoi cu 2-1, înainte de a egala.
Petrolul a deschis scorul în minutul 12, prin Ştefănescu. Antohe a comis un fault în careu asupra lui Manea, în minutul 35, pentru care petrolistul a văzut cartonaşul roşu. Ciprian Rusu a transformat lovitura de la 11 metri, în minutul 36, apoi tot el i-a dus pe oaspeţi în avantaj, în minutul 49.
Portarul echipei UTA, Orlic, l-a faultat în careu pe Marinescu, iar Arnăutu a transformat penaltiul dictat, în minutul 70, egalând la 2.
În urma acestui rezultat, Petrolul egalează liderul Concordia Chindia la puncte, 39, şi îl depăşeşte provizoriu în clasament, datorită golaverajului.
UTA rămâne pe locul 10, cu 24 de puncte.
Celelalte meciuri ale etapei vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.