Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care modifică un articol şi o anexă din legea educaţiei fizice şi sportului 69/2000, astfel încât Agenţia Naţională pentru Sport să aibă obligaţia de a pune la dispoziţia cetăţenilor o platformă de comunicare online prin care solicitanţii certificatului de identitate sportivă sau a radierii acestuia să poată depune actele necesare. De asemenea, aceştia vor putea obţine certificatul prin intermediul aceleiaşi platforme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În vederea aplicării dispoziţiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit.n), Agenţia Naţională pentru Sport va pune la dispoziţia structurilor sportive şi o platformă online prin care acestea vor putea solicita recunoaşterea şi înscrierea în Registrul sportiv. Dovada înregistrării în Registrul sportiv va fi comunicată beneficiarului prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice, în termen de maximum 14 zile. Pentru înregistrarea în Registrul sportiv prin mijloace electronice se utilizează semnătura electronică calificată”, arată actul normativ promulgat de către şeful statului.

Conform sursei citate, semnătură electronică calificată înseamnă semnătura electronică, în sensul art. 3 pct. 12 din Regulamentul (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr.910/2014, care se bazează pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere calificat din România sau din alt stat membru al Uniunii Europene, inclus în lista publicată de Comisia Europeană în conformitate cu art.9 din acelaşi regulament, şi care se utilizează în procedura de înregistrare prin mijloace electronice şi de furnizare de informaţii sau documente din registrul sportiv.

Totodată, „în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport aprobă, prin ordin, conţinutul şi modalitatea de acces la platforma online prevăzută la art. 23 alin. (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completat prin prezenta lege”.

„În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia Naţională pentru Sport elaborează şi propune spre aprobare Guvernului modificarea regulamentului de punere în aplicare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, conform dispoziţiilor prezentei legi”, mai spune sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.