Triplu campion olimpic la nataţie, Adam Peaty a avut marţi o altercaţie minoră cu colegul său de antrenament, un alt înotător britanic, Luke Greenbank.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Federaţia britanică de nataţie, British Swimming, a anunţat că Peaty nu a avut nevoie de copci sau cusături, iar incidentul, care a avut loc în timpul unei sesiuni de antrenament, a fost „rezolvat rapid şi eficient” de către sportivi şi de personalul prezent.

Cotidianul britanic The Sun a scris că altercaţia a avut loc după ce Peaty (28 de ani), a făcut un comentariu despre iubita lui Greenbank, înotatoarea britanică Anna Hopkin.

Peaty şi Hopkin au făcut parte din  Marii Britanii care a câştigat aurul în ştafetă mixtă 4×100 m la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021, în timp ce el şi Greenbank au ajutat Marea Britanie să obţină argint la 4x100 m mixt.

Adam Peaty - care deţine recordul mondial la 50 m şi 100 m bras - s-a retras de la campionatele britanice din aprilie, invocând probleme de sănătate mintală.

El vorbise anterior despre perioadele de depresie şi problemele cu alcoolul, iar la începutul acestui an a declarat că s-a aflat într-o „spirală autodistructivă”.

Peaty intenţionează să concureze la Jocurile Olimpice din 204, de la Paris, unde va căuta să câştige a treia medalie de aur consecutivă la 100 m bras.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.