Iranianul Pini Zahavi, impresarul lui Robert Lewandowski, a afirmat că atacantul de la Bayern Munchen merita să câştige Balonul de Aur, în locul lui Lionel Messi.
"Toate felicitările pentru Lionel Messi: un jucător impresionant şi o legendă eternă. Dar Balonul de Aur din 2021 nu îi aparţine. Nu de această dată. Balonul de Aur îi aparţine lui Robert Lewandowski. El îl merita", a spus Zahavi, conform lefigaro.fr.
Jucătorul echipei Paris Saint-Germain, Lionel Messi, a câştigat Balonul de Aur, luni seară, acesta fiind al şaptelea trofeu pentru el.
Robert Lewandowski (Bayern Munchen) a câştigat trofeul de atacantul anului, iar Gianluigi Donnarumma (PSG, fost la AC Milan) a fost desemnat cel mai bun portar.
În clasamentul per total, polonezul Lewandowski a fost pe 2, iar italianul Jorginho a fost pe 3.
Messi este câştigător cu Argentina în acest an al Copei America.
Marele rival al lui Messi, Cristiano Ronaldo, a ocupat locul 6 în acest clasament.
Unul dintre favoriţi, Karim Benzema, de la Real Madrid, a fost pe locul 4.
Titlul de cel mai bun club al anului a revenit celor de la Chelsea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.