Tenismenul Horia Tecău, locul 22 ATP în clasamentul de dublu, a declarat că nu va mai evolua în echipă cu olandezul Jean-Julien Roger, deoarece doreşte să joace la un număr mai mic de turnee.
"A fost un parteneriat de suflet. Jules pentru mine e familie, după şapte ani petrecuţi împreună. Dar am ajuns într-un moment în care programul nostru este un pic diferit, la cum privim viitorul. Eu m-am bucurat enorm de experienţa sportivă şi de turnee, dar am ajuns într-un punct în care nu mai simt să joc un calendar întreg de turnee, 26-28 de săptămâni pe an să fiu plecat, să joc toate turneele. Nu putem să-i confirm lui Jules acest lucru. Jules vrea în continuare să joace un calendar complet, cu perioade de pregătire între, iar eu vreau să aloc un pic de timp şi în alte direcţii din viaţa mea. Să stau acasă un pic mai mult, să joc mai puţin şi aici nu ne-am sincronizat ca program. I-am explicat partea asta lui Jules, sunt conştient că în ultimii ani, eu fiind accidentat, au fost multe perioade în care el a trebuit să-şi caute partener şi eu am jucat mai puţin decât ne-am fi dorit împreună. Dar am avut succes şi asta ne-a făcut mereu să ne motivăm şi să performăm. Dacă el îşi doreşte să-şi caute un partener cu un program complet de turnee - l-a şi găsit, pe Marcelo Melo - din partea mea a avut libertatea să facă lucrul acesta. Urmează să văd cum voi gestiona această situaţie. Jucând mai puţin, automat nu pot să-mi iau un partener pe tot anul, iar majoritatea jucătorilor vor să facă programul complet de turnee, asta însemană 26-27 de turnee. Voi vedea pe parcurs ce oportunităţi se ivesc şi unde, la ce turnee. Sunt conştient că sunt unele turnee unde nu voi merge să particip. Depinde de situaţie, de cum vor fi organizate în următoarea perioadă. Pentru mine, tenisul este mai mult decât a da în minge, a merge acolo şi a juca şi am făcut ani de turne, de circuit, de perfomanţe, de vise împlinite, dar trebuie să fie şi plăcere. Trebuie să merg la un turneu şi să mă bcuur de toată experienţa, să mă plimb, să ies din camera de hotel, nu să mă simt că sunt testat în fiecare zi şi sunt restricţionat să stau numai în camera de hotel în fiecare zi şi poartă mască acum, şi nu ai voie să faci aiia... Pentru mine nu mai este la fel de plăcut să joc în astfel de condiţii şi atrunci încerc să reduc un pic numărul de turnee, ca să îmi şi placă, asta e cel mai important până la urmă, nu să joc opt săptămâni cum am făcut anul acesta şi să mă urc pe pereţi în cameră. Voi vedea cum sunt organizate primele luni de turnee şi cum mă voi organiza eu cu partenerii", a declarat Tecău, la Digi Sport.
Tecău a făcut şi "portretul robot" al viitorului partener: "Nu am stabilit (n.r. - cu cine va juca) şi nici nu pot să vorbesc de nişte nume, nefiind nimci sigur, dar în continuare vreau să mă bucur de a juca tenis, de a juca dublu. Vreau lângă mine un partener cu care să comunic bine, să am plăcerea jocului, profesionalism, să împărţim aceleaşi valori şi să construim o echipă competitivă îmreună, chiar dacă va fi doar pentru câteva săptămâni şi nu vom juca un calendar complet de turnee. Aceste două componente sunt esenţiale pentru mine, plăcerea de a juca împreună şi competitivitatea. Nu contează că rezultatul este de turul 2 sau finală, dar să avem încredere amândoi că putem câştiga turnee importante şi să abordăm această experienţă cu încredere şi profesionalism. Astea trebuie să fie acolo, idiferent cine va fi partenerul meu".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Tenismenul a precizat că se va concentra doar pe turneele mari, cu obiectivul de a le câştiga. De asemenea, îşi doreşte să evolueze în Cupa Davis şi la Jocurile Olimpice.
Horia Tecău, 35 de ani, colabora cu Jean-Julien Rojer, 39 de ani, din 2014. Ei au câştigat împreună 20 de turnee, între care Wimbledon, în 2015, şi US Open, în 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.