Mircea Grabovschi, campion mondial în 1974 şi vicecampion olimpic în 1976, a decedat la vârsta de 71 de ani, a anunţat CSM Sighişoara, clubul din oraşul său natal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O pierdere dureroasă pentru handbalul mondial şi pentru comunitatea sighişoreană. Mircea Grabovschi, o legendă a handbalului, ne-a părăsit la vârsta de 71 de ani. Contribuţiile sale la acest sport au fost extraordinare, fiind campion mondial în 1974 şi vicecampion olimpic în 1976. În astfel de momente, ne amintim de realizările şi impactul pe care l-a avut în lumea sportului. Mircea Grabovschi, a fost un adevărat ambasador al handbalului românesc, iar amintirea sa va rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut şi apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis, marţi seară, CSM Sighişoara.

Mircea Grabovschi s-a născut în 22 decembrie 1952, la Sighişoara. A jucat pe posturile de inter dreapta şi extremă dreapta, devenind campion naţional cu Dinamo Bucureşti, cu care a cucerit şi Cupa României.

A fost titular în naţionala României, care a cucerit titlul mondial în Germania, în 1974, respectiv medalia de argint la JO de la Montreal, din 1976.

Pentru merite sportive deosebite a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. În 26 februarie 2009 a fost distins şi cu titlul de ”Cetăţean de onoare” în oraşul natal, Sighişoara.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.