Echipa de handbal masculin CSM Bucureşti a anunţat, luni, prelungirea contractului pentru încă un sezon cu antrenorul Eliodor Voica, ”după ce şi-a îndeplinit obiectivele” din actuala stagiune.
”Locul 5 în Liga Zimbrilor şi câştigarea finalei mici a Cupei României. Câte un loc mai sus în fiecare dintre cele două competiţii interne faţă de anul precedent. Obiective atinse de echipa de handbal masculin a CSM Bucureşti sub conducerea antrenorului Eliodor Voica. Un sezon bun, ţinând cont de valoarea formaţiilor din zona superioară a ierarhiei campionatului intern şi de bugetul echipei, şi care putea fi şi mai bun dacă nu existau mici surprize cu adversari mai slab cotaţi”, a anunţat, luni, CSM Bucureşti.
În vârstă de 51 de ani, Voica este antrenor principal al echipei de handbal masculin a CSM Bucureşti din iulie 2020. A mai condus formaţiile Dinamo Bucureşti, HC Buzău şi Ştiinţa Bacău, dar şi echipa naţională masculină. A câştigat campionatul intern de două ori cu Dinamo, cu care a fost prezent şi în Liga Campionilor, dar are în palmares şi patru titluri de vicecampion, o Cupă a României şi o Supercupă.
Ca jucător, Eliodor Voica a evoluat la Dinamo Bucureşti, la echipa germană HSG Nordhorn, la RK Badel Zagreb din Croaţia, cu care a pierdut o finală EHF Champions League în faţa Barcelonei în 1998, la RD Skofja Loka din Slovenia şi la US Ivry din Franţa.
A îmbrăcat tricoul naţionalei în peste 205 partide, printre care şi cele de la Campionatele Mondiale din 1993 şi 1995, respectiv Campionatele Europene din 1994 şi 1996. Este în Top 5 golgeteri ai României cu 867 de goluri marcate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.