Echipa CSM Constanţa a învins miercuri, în deplasare, formaţia Potaissa Turda, scor 30-29 (17-12), şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României. Tot miercuri, Dinamo şi Steaua au făcut pasul spre sferturi.
În celelalte partide din faza optimilor de finală, disputate miercuri, s-au înregistrat rezultatele: Poli Iaşi – Dinamo Bucureşti 26-41, Steaua Bucureşti – CSU Suceava 37-35.
Anterior, în sferturi s-au calificat CSM Focşani (40-31 cu CSM Oradea) şi CSM Bacău (26-21 cu CSM Sighişoara).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ultimele confruntări din optimi vor avea loc între Poli Timişoara – HC Buzău (vineri), respectiv Minaur Baia Mare – CSM Vaslui şi CS Medgidia – CSM Bucureşti (27 martie).
La feminin se cunosc trei echipe calificate la Turneul Final 4: CSM Bucureşti, Dunărea Brăila şi Gloria Bistriţa. Ultima va fi decisă în 27 martie, între Gloria Buzău – Rapid Bucureşti.
Turneul Final Four va avea loc în 20-21 aprilie.
În 2023, CSM Bucureşti a câştigat pentru a şasea oară Cupa României, după finala cu CSM Târgu Jiu (31-25).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.