Vicecampioana Rapid Bucureşti anunţă, miercuri seară, despărţirea de jucătoarele Marta López şi Milena Raicevic. Rapid joacă şi în Liga Campionilor.
”Rapid anunţă încetarea colaborării cu jucătoarele Marta López şi Milena Raicevic. Mulţumim pentru perioada petrecută alături de echipa noastră şi pentru contribuţia adusă la succesele ei. Le dorim mult succes în continuare”, este anunţul vicecampioanei, fără alte detalii privind această decizie.
În Liga Campionilor, Rapid se află pe locul 7 în grupa B, cu doar 3 puncte, având cinci înfrângeri, o victorie şi un egal, iar în Liga Naţională este pe locul 5, cu trei înfrângeri, un egal şi şase victorii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.