Vicecampioana Rapid Bucureşti a fost învinsă la scor duminică, pe teren propriu, de formaţia Odense Handbold, scor 42-25 (20-15), în etapa a X-a din grupa B a Ligii Campionilor. Rapid încasează pentru prima dată peste 40 de goluri în competiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principalele marcatoare ale partidei au fost Kassoma 5 goluri, Janjusevic 4, pentru Rapid, respectiv Hojlund 7, Tchaptchet 5, Halilcevic, Deila 5,pentru Odense.

 

În etapa a X-a, s-au mai jucat meciurile dintre HB Ludwigsburg – Buducnost 26-18, Gyor – Brest 28-27. După falimentul Vipers, partida programată sâmbătă, cu Team Esbjerg, a fost înregistrată cu scorul 10-0 pentru daneze.

După 10 etape, Gyor este lider, cu 19 puncte, urmată în clasament de Odense 16, Team Esbjerg 15, Brest 14, HB Ludwigsburg 9, Vipers 7 (retrasă din competiţie după etapa a IX-a), Rapid Bucureşti 5, Buducnost 3.

Rapid Bucureşti va evolua în deplasare în etapa următoare, cu Team Esbjerg, în 26 ianuarie.

În meciurile anterioare din grupa B, Rapid Bucureşti a obţinut rezultatele: 32-27 cu  Buducnost, 30-30 cu Vipers, 29-37 cu HB Ludwigsburg, 32-39 cu Team Esbjerg,  24-32 cu Odense, 31-34 şi 21-33 cu Brest Bretagne Handball, 20-31 şi 25-28 cu Gyor ETO.

În grupa A evoluează şi formaţiile CSM Bucureşti şi Gloria Bistriţa.

Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).

Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.