Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Trofeul Carpaţi zilele trecute şi are programată reunirea oficială în vederea participării la CE2022, în 24 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jucătoarele din naţională vor mai disputa două meciuri cu echipele de club în Liga Naţională, după care competiţia se întrerupe până în 27 noiembrie, după încheierea Campionatului European.

Tricolorele se reunesc în 24 octombrie, iar patru zile mai târziu vor pleca în Ungaria, la Tatabanya, unde ar urma să dispute două amicale, cu Ungaria (29 octombrie) şi cu Germania (2 noiembrie), participante şi ele la CE2022.

Apoi, echipa antrenată de Florentin Pera va pleca spre Skopje, unde va disputa meciurile din grupa C preliminară: în 5 noiembrie, cu Olanda (ora 21.30), în 7 noiembrie, cu Franţa (21.30) şi în 9 noiembrie, cu Macedonia de Nord (19.00).

Biletele au fost deja puse în vânzare pe site-ul competiţiei, cu preţuri cuprinse între 32-80 euro.

Naţionala României va participa pentru a 14-a oară la turneul final al CE, iar ediţia din 2022 va avea loc între 4 şi 20 noiembrie şi va fi găzduită de oraşele Ljubljana, Celje, Skopje şi Podgorica.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.