Clubul Sportiv Municipal Bucureşti anunţă transferul interului dreapta norvegian Kristina Sirum Novak, de la Brest Bretagne Handball.
Kristina Novak, jucătoarea de 24 de ani care din vară va face parte din lotul CSM Bucureşti, evoluează la Brest pe postul de inter dreapta. În actualul sezon de EHF Champions League a marcat 20 de goluri, având o eficienţă a aruncărilor de 75% în cele 9 meciuri la care a participat.
Novak a debutat în naţionala de senioare a Norvegiei în aprilie 2022 într-un meci câştigat de scandinave împotriva Macedoniei de Nord. În luna noiembrie a aceluiaşi an Kristina a participat la primul turneu final major, Campionatul European, unde a şi triumfat alături de colegele ei din Naţionala Norvegiei.
Un an mai târziu, la primul său Campionat Mondial de senioare, Novak a făcut parte din echipa care a câştigat medaliile de argint.
Kristina Novak a adunat până acum 34 de selecţii şi 47 de goluri pentru reprezentativa care domină handbalul feminin şi unde numai convocarea la lot este o performanţă deosebită.
”Sunt bucuroasă să vă anunţ că am semnat cu CSM Bucureşti pentru următorii doi ani. Sunt încântată de acest nou capitol din cariera mea şi abia aştept să contribui la succesului echipei.”, a declarat Kristina Novak.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21929055&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.