Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena.
A fost a II-a ediţie a distincţiilor oferite de forul european (EHF), iar în 2024 au fost incluse în Hall of Fame 21 de legende ale handbalului continental, între care s-au numărat şi fostele internaţionale ale României, portarul Luminiţa Huţupan Dinu, în prezent antrenor în staful SCM Râmnicu Vâlcea, respectiv interul Carmen Amariei, care antrenează echipa masculină Universitatea Cluj.
Cele 21 de legende au fost selecţionate pe posturile pe care au jucat, categoriile fiind: portari, extreme, interi, pivoţi, centri, plus cel mai bun apărător. Pentru Carmen Amariei, ceremonia din 14 decembrie a avut un plus de emoţii, ea primind distincţia alături de Anja Andersen, care i-a fost antrenoare la Slagelse şi au cucerit împreună Liga Campionilor, în 2005 şi 2007.
La prima ediţie a Hall of Fame Legends, în 2023, România le-a avut reprezentante pe Narcisa Lecuşanu şi Cristina Vărzaru.
La gala vieneză vor fi acordate şi premiile pentru cei mai buni handbalişti ai sezonului 2023/2024, care au fost decişi prin vot în luna iunie.
Între cei 110 jucători nominalizaţi la titlul ”Player of the Year” în ediţia 2024 a EHF Excellence Awards s-au aflat şi handbalişti care evoluează în România: feminin - Renata De Arruda (Gloria Bistriţa) – cel mai bun portar; Cristina Neagu (CSM Bucureşti) – inter stânga; Trine Østergaard (CSM Bucureşti) – extremă dreapta; masculin: Andrii Akimenko (Dinamo Bucureşti) – extremă dreapta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.