Simona Halep a declarat, marţi, după ce a învins-o pe Johanna Konta în turul al doilea al Madrid Open, că nu este la potenţialul ei maxim, din cauza răcelii suferite.
"A fost un meci greu, pentru că ea are multă încredere şi a jucat bine în primul set, dar în setul al doilea am găsit ritmul şi am ştiut ce trebuie să joc împotriva ei. Cred că am jucat destul de bine şi sunt foarte fericită de această victorie. Sunt mai bine, dar sigur nu sunt aproape de sută la sută. Încerc să dau tot ce am, să fiu calmă, încrezătoare, pentru că simt jocul, mă simt bine pe teren şi trebuie doar să mă bucur de momentele petrecute pe acest frumos teren. Nu am mai jucat împotriva ei (n.r. - Viktoria Kuzmova), trebuie să văd câteva înregistrări. E o mare provocare de fiecare dată când joc aici şi vreau să că concentrez pe mine însămi şi să văd ce trebuie să joc împotriva ei", a declarat Halep.
Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-5, 6-1, pe britanica Johanna Konta, locul 41 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Madrid Open.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Halep va evolua în turul următor, în premieră, cu jucătoarea de 20 de ani Viktoria Kuzmova din Slovacia, locul 46 WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.