Simona Halep, care a fost audiată în cazul său de dopaj în ultima săptămână din iunie, a declarat într-un interviu pentru Eurosport că avocatul său i-a spus că până la finalul acestei luni nu o să primească decizia.
"A fost un caz destul de dificil. Acolo, la audieri, echipa mea a fost extraordinară împreună cu toţi experţii pe care i-am avut. Avocaţii, de asemenea, a fost şi Bogdan Stoica, avocatul din România, împreună cu Howard (n.r. Jacobs) din America. Au fost puternici şi apărarea mea a fost foarte bună. Adevărul, întotdeauna este mai uşor când spui adevărul şi am simţit că totul o să fie bine. Mă aşteptam să primesc decizia mult mai repede. Din câte ştiu eu în regulament sunt trei săptămâni. Deja se fac două luni şi nu am primit absolut nicio ştire despre decizie. M-am antrenat din greu, am şi postat pe reţelele media pentru că am vrut să împărtăşesc cu fanii mei treaba aceasta, că sunt motivată şi că-mi doresc să revin pe teren cât mai repede. Am primit o veste de la avocatul meu că până la final de august nu o să am nicio decizie”, a spus Halep pentru Eurosport.
Ea a precizat că este foarte dezamăgită de acest lucru. “Este aproape imposibil să stai să aştepţi atât de mult pentru o decizie, dar aşa cum am spus nu am ce să fac prea multe şi va trebui să aştept", a menţionat sportiva.
Halep nu a mai jucat de un an, de când a fost testată pozitiv cu roxadustat. Ea aşteaptă în continuare o decizie a forurilor internaţionale din tenis privind situaţia sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.