Argentinianul Gerardo „Tata” Martino, antrenorul echipei Inter Miami a lui Lionel Messi, părăseşte gruparea americană din „motive personale”, a declarat marţi pentru AFP o sursă apropiată clubului.
Fostul antrenor al echipei FC Barcelona, în vârstă de 61 de ani, a condus-o pe Inter Miami pe primul loc în sezonul regulat al MLS, înainte ca echipa să fie eliminată surprinzător în primul tur al play-off-ului, de Atlanta, la 9 noiembrie.
Martino a ajuns la Miami în iunie 2023, chiar înainte de sosirea superstarului Lionel Messi de la Paris Saint-Germain.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vineri este programată o conferinţă de presă cu Martino, unul dintre proprietarii clubului, Jorge Mas, şi directorul de fotbal Raul Sanllehi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.