Arbitrii George Rădulescu, Cătălin Popa şi Iulian Călin vor conduce la centru meciurile de miercuri din etapa a cincea a Ligii I, a anunţat site-ul oficial al CCA.
Rădulescu va arbitra întâlnirea dintre echipele Astra Giurgiu şi Concordia Chiajna, care se va disputa de la ora 17.00. El va fi ajutat de asistenţii Mircea Orbuleţ şi Adrian Popescu, iar Lucian Rusandu va fi rezervă.
Observatorii partidei de la Giurgiu vor fi Eduard Dumitrescu şi Constantin Stătescu.
Popa va conduce meciul dintre formaţiile Juventus Bucureşti şi CS Universitatea Craiova, care va avea loc de la ora 19.15. El va fi ajutat de asistenţii Mircea Grigoriu şi Gabriel Stroe, iar Florin Andrei va fi rezervă.
Observatorii întâlnirii de la Ploieşti vor fi Liviu Ciubotariu şi Eduard Alexandru.
Călin va arbitra partida dintre echipele FCSB şi CSM Poli Iaşi, care este programată de la ora 21.45. El va fi ajutat de asistenţii Valentin Avram şi Vlad Bârleanu, iar Adrian Comănescu va fi rezervă.
Observatorii meciului de pe Arena Naţională vor fi Adrian Vidan şi Marian Ivan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.