Fostul internaţional Gabriel Tamaş şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist, el declarând, vineri, într-o conferinţă de presă că fizic ar putea să mai continue, dar psihic nu mai poate. “N-am fost un neica nimeni sau un alcoolist”, a menţionat el.
“Azi e o zi cam tristă pentru mine. Când eşti în fotbal de-o viaţă întreagă este foarte dificil să te desparţi de lucrul pe care-l iubeşti cel mai mult. Dar vine şi ziua asta, de despărţire. Voi continua să stau lângă fotbal, să ajut fotbalul cum văd eu, cum pot. Mă simt foarte bine, dar am decis că psihic nu mai pot să joc fotbal. Fizic aş putea să joc încă vreo 5-6 ani. Dar eu fiind un rebel sunt şi un băiat emotiv şi pun totul la suflet. Când ajungi la o vârstă şi într-o perioadă a vieţii când te duci acasă şi te gândeşti ce n-ai făcut bine, de ce asta, de ce asta din cauza fotbalului, atunci e greu să mai continui. Eu n-am făcut fotbalul dintr-o necesitate, l-am făcut până la urmă şi din necesitatea banilor, eu l-am făcut prin plăcerea de a juca fotbal. De-asta am şi continuat. Jucând şi la echipa naţională, jucând unde am jucat, inclusiv în cele mai bune campionate din lume, Anglia şi Spania, cred că am făcut ceva cu cariera mea de fotbalist, n-am fost un neica nimeni sau un alcoolist, cum mă credeţi voi sau cine mă crede”, a spus Tamaş.
“Le mulţumesc mamei mele şi soţiei, au îndurat foarte multe... La câte articole despre mine şi câte prostioare am făcut.. Nimeni nu e perfect. Îi spun şi fiicei mele să se mândrească cu tatăl ei, nu ştiu în viitorul apropiat dacă va mai fi un jucător care să bifeze atâtea echipe câte am bifat eu. Retragerea mea nu vine după vreo ceartă cu domnul Lincar sa cu domnul Tănase, care au fost extraordinari cu mine”, a adăugat el.
Gabriel Tamaş, în vârstă de 39 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru 20 de echipe, ultima dată la Concordia Chiajna. El a activat, între altele, la Galatasaray, Dinamo, CFR Cluj, Watford, Hapoel Haifa, Celta Vigo, Cardiff City, Auxerre şi Spartak Moscova.
Pentru echipa naţională, Tamaş a jucat în 67 de meciuri în perioada 2003-2018 şi a înscris trei goluri.
Are în palmares trofee obţinute cu Dinamo, Steaua şi Hapoel Haifa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.