Fundaţia Ţiriac a anunţat dezvoltarea circuitului propriu de turnee de tenis ITF şi WTA125 în România, începând cu anul curent.
Şase turnee ITF Futures vor fi derulate în 2023 la nivel naţional de Fundaţia Ţiriac, alături de turneul WTA125 Ţiriac Foundation Trophy, organizat la Bucureşti.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Turneele sunt cuprinse în calendarul Federaţiei Internaţionale de Tenis şi in cel al Federaţiei Române de Tenis, acestea reprezentând o completare adusă competiţiilor derulate de federaţia naţională.
Miza celor 6 turnee ITF Futures, din care 3 în circuitul de tenis masculin şi alte 3 în cel feminin, cumulează 110.000 euro, fiecare competiţie în parte integrând premii cu valoarea de 15.000 euro şi 15 puncte ATP şi respectiv de 25.000 euro şi 25 puncte ATP.
Tabloul principal la simplu al turneelor ITF Futures va fi alcătuit din 32 de jucători români şi străini, în timp ce tabloul de dublu va cuprinde 16 echipe locale şi externe.
"Derulăm aceste turnee pentru că vrem să acordăm şansa jucătorilor români de a performa fără a aloca eforturi financiare masive aferente participării în competiţii externe. Ţinta finală este să ridicăm considerabil numărul de sportivi români aflaţi în top 1000 jucători ATP şi WTA. Fundaţia Ţiriac trebuie să îşi aducă aportul pentru a suplini lipsa de fonduri publice alocate Federaţiei Române de Tenis, extinzând astfel numărul de competiţii naţionale dotate cu premii şi puncte ATP, respectiv WTA", a declarat Ion Ţiriac.
Programul celor 6 turnee ITF Futures organizate de Fundaţia Ţiriac în România anul curent include:
Masculin
Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Cluj, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 19-25 iunie 2023.
Trofeul Ion Ţiriac, Braşov, dotat cu premii în valoare de 25.000 euro, programat în perioada 3-9 iulie 2023.
Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 18-24 septembrie 2023.
Feminin
Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Arad, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 7-13 august 2023.
Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bistriţa, dotat cu premii în valoare de 25.000 euro, programat în perioada 14-20 august 2023.
Trofeul Fundatiei Tiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 4-10 septembrie 2023.
Cel mai bun parcurs al unei jucătoare în aceste turnee feminine ITF Futures va fi de asemenea premiat cu un Wild Card la turneul WTA125 Ţiriac Foundation Trophy.
Turneul de tenis WTA125 Ţiriac Foundation Trophy se va afla la a doua ediţie în luna septembrie a anului curent şi va fi dotat cu premii în valoare de 165.000 USD şi 125 puncte WTA.
Turneele de tenis organizate de Fundaţia Ţiriac anul curent sunt coordonate de Cosmin Hodor, în calitate de manager de proiect turnee ITF şi director turneu WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.