Directorul Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiţă, a participat joi la un seminar privind evaluarea potenţialului olimpic al României şi spune că Federaţia Română de Fotbal îşi doreşte participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după 54 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Motivul meu aici este pentru că e prima dată când putem să visăm o clasare cât mai bună la Campionatul European de tineret şi să nu mai părem ruda săracă a olimpismului. Noi de 54 de ani nu am mai fost la Olimpiadă. Aveam 10 ani când a fost acea olimpiadă. Un loc cinci acum la Olimpiadă ni se pare un lucru aproape imposibil, dar uite că ei au reuşit asta. În fotbal acum a dispărut motivaţia olimpismului şi de aia trebuie să încercăm să revenim asupra acestui lucru şi să facem şi noi din această Olimpiadă un obiectiv. Dacă tot am introdus această cotă de jucători tineri şi revitalizăm sectorul de juniori, de ce să nu ne gândim şi noi la acest lucru?”, a declarat Stoichiţă la Izvorani.

Pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, selecţionata Under 21 a României ar trebui să claseze între primele patru echipe la Campionatul European de anul viitor, din Italia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.