Fostul internaţional german Lukas Podolski este anchetat de poliţia locală pentru că a fluturat o fumigenă la meciul de retragere de la Köln, la începutul lunii octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La 10 octombrie, meciul de adio al lui Lukas Podolski (39 de ani) pentru fostul său club Köln, unde a jucat între 1995 şi 2003 şi între 2009 şi 2012, a provocat scene grave de violenţă pe străzile oraşului german.

Au izbucnit violenţe între grupuri de suporteri, iar un polonez în vârstă de 32 de ani, care se îndrepta spre meci, a fost înjunghiat şi transportat la spital în stare critică. Unele surse au raportat o ciocnire între fanii clubului polonez Gornik Zabrze, unde joacă Podolski în prezent, şi GKS Katowice. Altele au vorbit despre violenţe între ultras polonezi şi germani.

În timp ce ancheta continuă, Podolski se află în vizorul poliţiei germane dintr-un cu totul alt motiv. Potrivit cotidianului Bild, el este acuzat că, la finalul meciului, ar fi fluturat o fumigenă în faţa unei tribune. Deoarece dispozitivele pirotehnice sunt interzise pe stadioanele germane, fostul atacant al Mannschaft (130 de selecţii) ar putea fi amendat sau chiar convocat de autorităţi, care au deschis o anchetă.

„În primul rând, ceea ce a făcut el a fost ilegal. În al doilea rând, a dat un exemplu negativ”, a declarat pentru Bild Volker Lange, fost director al poliţiei şi şef al operaţiunilor la stadionul din Köln.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.