Fostul fotbalist olandez Ronnie Stam se află în arest din luna iunie, el fiind suspectat că ar fi un "actor important" în lumea drogurilor, relatează Nieuwsblad, potrivit RMC Sport.
După ce a devenit profesionist cu NAC Breda în 2002, fostul fundaş a continuat să joace pentru FC Twente, Wigan şi Standard Liege, înainte de a reveni la primul său club pentru a se retrage în 2016. Dar olandezul în vârstă de 40 de ani este acum suspectat de trafic de cocaină.
Arestat pe 10 iunie împreună cu mai mulţi membri ai familiei sale, printre care şi părinţii săi, Ronnie Stam se află în continuare în arest.
"Este vorba despre sute de kilograme de cocaină", a declarat joi procurorul din Breda.
Este vorba despre 2217 kilograme şi 100.000 de euro în numerar care au fost găsite în timpul percheziţiilor. "Am ajuns la concluzia că S. era un actor important în lumea drogurilor".
Următoarea audiere este programată la 28 noiembrie. Ronnie Stam va fi judecat în curând împreună cu fratele său, care este, de asemenea, suspect în acest caz, la fel ca şi prietena fostului fotbalist. Fratele a fost deja condamnat în trecut şi se spune că locuieşte acum în Dubai. Procurorul general refuză să pună capăt arestului preventiv al lui Ronnie Stam de teamă că acesta va pleca şi el în Dubai.
În timpul carierei sale, Ronnie Stam a fost campion al Olandei cu FC Twente în 2010. De asemenea, a câştigat Cupa Angliei cu Wigan în 2013, dar nu a jucat în finală din cauza unei accidentări. A fost convocat la echipa naţională pentru un meci amical în 2010, dar nu a jucat din cauza unei accidentări. Prin urmare, nu a purtat niciodată tricoul „oranje”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.