Acuzat de doi membri ai unei organizaţii paramilitare că a ordonat uciderea a patru dintre vecinii săi, în anul 2002, fostul ciclist columbian Lucho Herrera a negat ferm acuzaţiile aduse, într-o declaraţie publicată luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lucho Herrera (63 de ani), de trei ori câştigător de etapă în Turul Franţei, în anii 80, este acuzat că a ordonat uciderea a patru dintre vecinii săi, în anul 2002, pentru a-şi revendica pământul, potrivit programului de ştiri de televiziune columbian „Noticias Uno”.

„Nu am aparţinut niciodată unei organizaţii criminale şi nu am intenţionat să rănesc pe nimeni. Mi-am dedicat toată viaţa sportului, iar după ce m-am retras din ciclism, am lucrat cinstit. Infirm cu fermitate aceste acuzaţii care îmi pătează numele şi cariera mea de cetăţean, muncitor şi tată”, a spus Herrera.

Aceste acuzaţii au fost aduse în faţa justiţiei de doi foşti componenţi ai unei grupări paramilitare, bănuiţi de asemenea că ar fi implicaţi în aceste asasinate. „Aceşti oameni au fost condamnaţi pentru infracţiuni grave şi au raportat posibila mea implicare după negocierea sentinţelor”, a declarat fostul ciclist, care a mai spus că le-a cerut avocaţilor săi să depună plângeri împotriva „rapoartelor false şi presiunii nejustificate” încă din 2016 şi că a fost victima „extorcării, ameninţărilor şi răpirii” în noua sa viaţă de antreprenor. 

El a mai spus că s-a pus la dispoziţia justiţiei pentru a-şi dovedi nevinovăţia. „Voi mai face declaraţii publice atunci când ştiu exact acuzaţiile pe care mi le atribuie aceste persoane pe care nu le cunosc”, a conchis Lucho Herrera.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.