Mick Schumacher, rezervă la Mercedes, ar fi fost bun, dar nu special ca înlocuitor al pilotului american de Formula 1 Logan Sargeant la Williams, a declarat şeful echipei, James Vowles, explicând de ce a decis să nu îl ia.
Echipa britanică a anunţat marţi că pilotul argentinian de F2 Franco Colapinto îl va înlocui pe Sargeant pentru cele nouă curse rămase din sezon, începând cu Marele Premiu al Italiei de duminică de la Monza.
Schumacher, fiul septuplului campion mondial Michael şi care caută acum o cale de întoarcere după ce şi-a pierdut locul la Haas, a fost unul dintre cei trei candidaţi pentru acest loc, alături de rezerva Red Bull Liam Lawson.
„Cu Liam, tipul de poziţie contractuală de la Red Bull nu ar fi funcţionat cu mine aici la Williams, aşa că nu a devenit o opţiune pentru noi”, a declarat Vowles.
"Mick a progresat foarte mult de când a fost la Haas, fără îndoială... toţi susţinătorii, dacă vorbeşti cu ei, îţi vor spune unde s-a adaptat şi unde s-a schimbat".
Vowles a spus că echipa a optat în cele din urmă să-l promoveze pe Colapinto din academia lor ca un pilot cu multe ture în simulator şi care a condus maşina actuală, mai degrabă decât să se uite în afară.
„Cred că amândoi (Schumacher şi Colapinto) s-ar încadra într-o categorie de buni şi nu speciali. Cred că trebuie să fim direcţi în această privinţă. Mick nu este special, el ar fi doar bun”, a adăugat el.
„Cred că ar veni cu mult mai multă experienţă decât Franco, dar... Williams a investit întotdeauna în noile generaţii de piloţi şi în tineri”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.