Aproximativ 30 de cazuri de covid-19 s-au înregistrat la OCS Lille, cei infectaţi făcând parte din personalul administrativ. Trei dintre salariaţi au alertat serviciul de medicină a muncii, acuzând conducerea clubului că nu a dorit ca angajaţii să muncească în regim de telemuncă, informează L’Equipe.
“Suntem permanent în legătură cu staful medical. Au existat cazuri. Însă partea sportivă este la suficientă distanţă în Domeniul Luchin (n.r. domeniul pe care se află sediul OSC Lille, baza de pregătire şi centrul de formare). La echipa mare nu a existat vreun caz pozitiv. Ne adaptăm. Sunt în vigoare anumite reguli, la fel ca peste tot. Staful medical ne dă sfaturi care trebuie respectate. De exemplu, ne punem măştile chiar şi în birourile stafurilor atunci când vedem un jucător individual. Nu este ideal, dar ne descurcăm”, a declarat tehnicianul Jocelyn Gourvennec.
Printre cei infectaţi se numără o mare parte a departamentului de vânzare bilete.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conform protocolului Ligue 1, fotbaliştii care sunt vaccinaţi cu schemă completă nu sunt testaţi înainte de meciuri. Sunt testaţi în mod regulat doar cei care nu sunt imunizaţi. În echipa OSC Lille există doi jucători şi staful lărgit sunt trei persoane, scrie L’Equipe.
“Este o situaţie dificilă. Urăm această pandemie. Însă trebuie să ne descurcăm. Respectăm regulile. Purtăm măşti şi respectăm distanţarea socială. Însă în fotbal aceste reguli sunt greu de respectat. Facem tot ce putem. Nu sunt îngrijorat că m-aş putea infecta. Ştiu că majoritatea colegilor mei sunt vaccinaţi. Mă simt în siguranţă. Sper pentru toată lumea că situaţia se va îmbunătăţi”, a declarat şi fundaşul Sven Botman.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.