Selecţionerul Mirel Rădoi a decis să îl cheme la lotul olimpic pe fundaşul stânga Florin Ştefan, care a evoluat până la finalul sezonului trecut la Sepsi Sfântu Gheorghe

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jucătorul de 25 de ani a fost prezent şi la Euro-2019, cometiţie de tineret, unde a fost titular în trei din cele patru partide disputate de tricolori. Ştefan a ajuns, miercuri seară, în cantonamentul de la Mogoşoaia.

În acest momentul, locul pentur JO de la Tokyo este următorul:

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanţa), Mihai Popa (Astra), Ştefan Târnovanu (FCSB);

FUNDAŞI: Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanţa), Florin Ştefan;

MIJLOCAŞI: Andrei Ciobanu (Farul Constanţa), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Dobre (Dijon/Franţa), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluţă (Brighton/Anglia);

ATACANŢI: George Ganea (Farul Constanţa), Andrei Sîntean (Hermannstadt).

Deşi iniţial a acceptat ca Denis Ciobotariu să fie prezent la Jocurile Olimpice, clubul CFR Cluj s-a răzgândit, motiv pentru care jucătorul nu s-a mai prezentat la reunire. De asemenea, cu toate că se afla la Bucureşti şi era pregătit să intre în cantonamentul de la Mogoşoaia, George Puşcaş a fost chemat de clubul Reading. Fotbalistul a anunţat staff-ul tehnic de acest lucru şi s-a întors în Anglia.

România face parte din Grupa B a turneului olimpic, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras.

Turneul de fotbal din cadul JO va avea loc între 21 iulie şi 7 august.

Programul meciurilor în grupa noastră:

Joi, 22 iulie

Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima);

Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima);

Duminică, 25 iulie

Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima);

România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima);

Miercuri, 28 iulie

România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo);

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.