Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a dat publicităţii, marţi, un lung comunicat, legat incidentul de la meciul din data de 8 mai 2022, desfăşurat între reprezentantiva României şi cea a Ungariei, în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă din Slovenia, în care arată că "nu are competenţa să stabilească dacă este sau nu un ţinut, regiune, imn sau cântec bisericesc".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În schimb, FHRG poate şi are dreptul să analizeze prestaţia echipei naţionale a României în cadrul meciurilor pe care aceasta le dispută.

Astfel, a fost sesizată Comisiei de disciplină de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu privire la incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în vederea cercetării acestora şi adoptarea, în condiţiile legii şi ale Statutului Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), a măsurilor ce se impun.

"În cadrul şedinţei Biroului Federal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) din data de 24 mai 2022 au fost discutate atât incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei desfăşurat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, cât şi contextul general în cadrul căruia se desfăşoară activitatea hocheistică pe gheaţă în România.

În ceea ce priveşte contextul general, nu poate şi nu trebuie ignorat faptul că începând cu 2014, FRHG împreună cu cluburile de hochei pe gheaţă din România, au reuşit performanţa de a aduce România de pe locul 34, pe locul 22.

Această performanţă este cu atât mai notabilă în condiţiile în care, pe de o parte, începând cu 2014, FRHG a trebuit să achite datoria de peste 1 milion de euro lăsată de vechea conducere şi, pe de altă parte, nu a existat niciun fel de susţinere din partea puterilor decidente (politic şi economic) pentru a construi patinoare în Bucureşti, Suceava, Ploieşti, Constanţa, Iaşi ş.a.

FRHG a depus eforturi constante în vederea asigurării, în permanenţă, a unui climat de linişte şi echilibru în cadrul activităţii hocheistice pe gheaţă şi a descurajat orice conflicte de natură interetnică. Cu toate acestea, o serie de factori au ca unic scop, în ultima perioadă, destabilizarea activităţii FRHG şi, ceea este şi mai grav, minimizarea eforturilor depuse pentru promovarea acestui sport.

Cu regret s-a constatat o schimbare de atitudine – şi nu pozitivă – atât din partea Ministerului Sportului, cât şi a unora dintre cluburi, procedându-se la instigarea, în principal a jucătorilor. Astfel s-a creat un climat conflictual, care este de natură să rupă echilibrul care exista la nivelul echipei naţionale şi între cluburi. Nu putem să nu constatăm că acest dezechilibru se datorează şi faptului că a existat şi există o diferenţă clară în ceea ce priveşte modul de alocare a fondurilor pentru construirea infrastructurii atât de necesară pentru desfăşurarea acestei activitităţi sportive. Astfel, dacă în oraşe precum Bucureşti, Suceava, Iaşi, Constanţa, Buzău nu s-a construit nici măcar un singur patinoar, în Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc au fost construite patinoare şi urmează a se construi alte 4 (patru) patinoare în aceleaşi localităţi din fonduri CNI (Compania Naţională de Investiţii).

În ceea ce priveşte incidentele cu privire la care Biroul Federal al FRHG a fost sesizat, legate de meciul din data de 8 mai 2022 desfăşurat între reprezentantiva României şi cea a Ungariei în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în esenţă, FHRG nu are competenţa să stabilească dacă este sau nu un ţinut, regiune, imn sau cântec bisericesc. 

În schimb, FHRG poate şi are dreptul să analizeze prestaţia echipei naţionale a României în cadrul meciurilor pe care aceasta le dispută.

Din punct de vedere al reglementărilor statutare, competenţa de analiză a unor posibile abateri de la Regulamentele adoptate la nivelul FRHG nu aparţine Biroului Federal, ci Comisiei de Disciplină din cadrul FRHG, motiv pentru care vor fi demarate procedurile în acest sens.

Pe de altă parte, nu putem să nu observăm faptul că, situaţia în care parte dintre jucătorii echipei naţionale a României au cântat împreună cu galeria echipei adverse, poate fi intepretată ca fiind echivalentă cu situaţia în care, practic, aceştia au sărbătorit înfrângerea propriei echipe naţionale.

O asemenea atitudine din partea unor membri ai echipei naţionale a fost de natură să nască contradicţii şi discuţii în cadrul opiniei publice. 

Tot contradicţii şi discuţii au născut şi implicarea şi declaraţiile a doi miniştri din Guvernul României, declaraţii şi implicare directă care au legătură cu aspectele sesizate în legătură cu meciul disputat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial din Slovenia. Cu privire la acest ultim aspect, FHRG nu are nicio competenţă, singurul care ar putea să adopte un punct de vedere fiind Guvernul României.

Apreciem că întreaga problematică supusă dezbaterii este mult mai complexă, iar răspunsuri şi soluţii trebuie oferite nu numai de FRHG, ci şi de către organismele statutului român cu atribuţii în materie.

În acest sens, amintim faptul că Ministerul Sportului este organul administraţiei publice centrale de specialitate, iar în această calitate reprezintă interesele statului român, aşadar inclusiv apărarea şi promovarea imaginii ţării intră în atribuţiile sale.

Pentru toate aceste considerente, urmare a discuţiilor purtate în cadrul Biroului Federal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) din data de 24 mai 2022 cu privire la incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei desfăşurat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, s-a decis, în unanimitate, adoptarea următoarele măsuri:

1. Completarea Regulamentelor de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu o serie de prevederi de natură să asigure, pe viitor, ca membrii echipelor naţionale de hochei pe gheaţă să manifeste în public, în mod explicit, o conduită de natură să dovedească deplina loialitate şi susţinere faţă de România, de însemnele oficiale ale statului român, imaginea acesteia şi, nu în ultimul rând, suporterii echipei naţionale.

2. Sesizarea Comisiei de disciplină de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu privire la incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în vederea cercetării acestora şi adoptarea, în condiţiile legii şi ale Statutului Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), a măsurilor ce se impun.

3. Solicitare adresată Ministerului Sportului referitoare la exprimarea de către acesta a unui punct de vedere cu privire la elementele care ar fi necesar să fie incluse în mod obligatoriu în Regulamentele de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), elemente referitoare la conduita membrilor echipelor naţionale, cu indicarea unor obligaţii detaliate în sarcina acestora pe perioada în care aceştia reprezintă România în cadrul competiţiilor internaţionale.

4. Solicitare adresată Primului Ministru al Guvernului României cu privire la exprimarea unui punct de vedere referitor la declaraţiile exprimate în mediul public de doi miniştri din Guvernul României (Novak Eduard-Carol – ministrul Sportului şi Barna Tánczos – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor), declaraţii referitoare la şi în legătură cu incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia.

5. Solicitare adresată Guvernului României şi Parlamentului României cu privire la asigurarea unei dezvoltări echilibrate a activităţii hocheistice, în special necesitatea stringentă a construirii unei infrastructuri în judeţele şi/sau localităţile cu potenţial demografic, economic şi nu în ultimul rând cu tradiţie în domeniul hocheistic (de ex: Bucureşti, Ilfov, Suceava, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Buzău).

6. Solicitare adresată Parlamentului României cu privire la elaborarea unei strategii naţionale a sportului românesc, strategie care se impune a avea ca punct de plecare istoricul fiecărei discipline sportive şi care trebuie să se axeze pe principiul asigurării – în mod total obiectiv şi imparţial – dezvoltării sportului românesc şi, implicit, a unui popor sănătos", a precizat FRHG, în comunicat.

După meciul Ungaria - România, scor 4-2, de la Ljubljana, disputat în cadrul Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, divizia a doua valorică, jucătorii români de etnie maghiară au cântat împreună cu hocheiştii unguri şi cu o parte a publicului imnul secuiesc. Jucătorii de etnie română nu au participat la acest moment.

Comentând această situaţie, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă de la Ljubljana, galeria a cântat imnul secuiesc, iar jucătorii de etnie maghiară din naţionala României s-au alăturat fanilor, deoarece cântecul "reprezintă o valoare locală a acelor sportivi".

"Aş vrea să încep prin a felicita sincer jucătorii echipei naţionale pentru performanţa de a ajunge la Campionatul Mondial.

Un lucru trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: hocheiştii din echipa naţională nu au cântat Imnul Ţinutului Secuiesc în locul Imnului României la Campionatul Mondial de Hochei de la Ljubljana.

Regulamentul scrie foarte clar, la asemenea campionate se cântă imnul statului a cărui echipă a câştigat un meci şi nu este ca la fotbal unde, la începutul meciului, se ascultă imnul fiecărui stat, reprezentat de echipele naţionale care joacă.

După cum bine ştim, din păcate, naţionala României a pierdut meciul, astfel că, oficial, nu s-a cântat Imnul României, conform regulamentului.

În altă ordine de idei: după meci, galeria a început să cânte Imnul Ţinutului Secuiesc, urmând ca jucătorii de etnie maghiară să i se alăture. Acest cântec nu este împotriva României sau a comunităţii majoritare, ci reprezintă o valoare locală a acelor sportivi, a minorităţii maghiare din care ei fac parte.

Acest scandal nu este despre Imnul Secuiesc, ci despre lipsa de respect", a declarat Novak, într-o postare pe Facebook.

România a pierdut toate meciurile din cadrul competiţiei şi a retrogradat în liga a treia valorică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.