Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat joi seară, după calificarea în optimile Ligii Europa, că formaţia sa a "făcut istorie" şi că jucătorii au fost minunaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Am făcut totul bine din primul minut, şi defensiv, dar şi ofensiv. Am fost în control tot meciul. Au fost minunaţi jucătorii. Am controlat toată partida, de la început până la sfârşit. Sunt mândru de toţi jucătorii mei. Acum mulţi ani s-a realizat ceva similar. Am făcut istorie! A fost o atmosferă extraordinară. Ce au făcut băieţii în seara asta a fost minunat!”, a spus Charalambous la Digi Sport.

“Vlad Chiricheş nu a fost prima dată când joacă aşa bine. Este un exemplu pentru tinerii de la FCSB. Este un lider în vestiar. La cum se antrenează, va mai juca mulţi ani de acum încolo. La ce rezultate au făcut băieţii în acest sezon... Europa League a fost anul ăsta ca Champions League, ca nivel. Nu pot descrie ce au realizat aceşti băieţi. Este extraordinar! Băieţii ăştia lucrează zi de zi, se antrenează şi au făcut istorie pentru acest club. Rămâne să ne bucurăm şi să pregătim meciul cu Dinamo”, a adăugat el.

Echipa FCSB s-a calificat, joi seară, în optimile de finală ale Ligii Europa, trecând în play-off de PAOK Salonic, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu. După ce în tur a fost 2-1 pentru bucureşteni, în retur, pe Arena Naţională, FCSB s-a impus cu 2-0.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.