FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie.
“Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călătorie în alb şi roşu spre elită. Mersul fotbalului are însă şi altfel de clipe, de încheiere a raporturilor contractuale, de mulţumiri publice. Această călătorie a ajuns la capăt pentru o parte dintre componenţii echipei noastre, aflaţi la final de contract cu Dinamo. Din Academie, de două sezoane, un campionat sau o jumătate de an, fiecare dintre ei a încercat să ridice nivelul echipei. Unii au reuşit, alţii, nu. Nu ne rămâne decât să le mulţumim că au îmbrăcat, cu mândrie, tricoul lui Dinamo şi să le urăm mult succes în carieră!”, se arată pe pagina de Facebook a clubuului bucureştean.
Gregorio a jucat în 41 de meciuri şi a înscris opt goluri, Iglesias a jucat în 67 de meciuri şi a înscris şase goluri, Pavicic a jucat în 20 de meciuri şi a înscris un gol, Grigore a jucat în 113 meciuri şi a înscris şapte goluri, Roşu a jucat în 60 de meciuri şi a înscris un gol, iar Ie a jucat în cinci meciuri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.