Poliţia germană a anunţat, duminică seară, că şapte suporteri sârbi au fost arestaţi în urma unor încăierări cu fanii englezi la Gelsenkirchen, cu puţin timp înainte de meciul de la Euro 2024 dintre naţionalele celor două ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incidentele au avut loc pe terasa unui restaurant din oraş, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, care a precizat că împotriva unuia dintre suporteri a fost depusă o plângere pentru lovire şi alte violenţe. "Motivele pentru ceea ce s-a întâmplat sunt încă neclare", a adăugat el.

Un meci sub o mare tensiune

Cele două grupuri de suporteri au trebuit să fie separate de poliţie. Cotidianul german Bild a publicat imagini care arată o altercaţie pe terasa restaurantului, în timpul căreia au fost aruncate scaune.

Un jurnalist al AFP a văzut sticlă spartă pe terasă după incidente şi a văzut un grup de fani sârbi pe cale să fie escortat din zonă către o staţie de metrou de către poliţie, prezentă în număr mare.

Serbia şi Anglia se întâlnesc în această seară, iar poliţia germană a desfăşurat un contingent important, pe fondul temerilor legate de incidente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.