Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat că fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, “traversează o perioadă în care memoria domniei sale nu se regăseşte în discursul său public“, subliniind că şi acesta a aplicat, după JO de la Tokyo, aceeaşi formulă de calcul prin care angajaţii federaţiilor sunt recompensaţi cu sume care reprezintă 40 la sută din valoarea premiilor oferite sportivilor care au performat la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Fostul ministru Eduard Novak a postat miercuri pe Facebook un mesaj prin care acuză premierile făcute după Jocurile Olimpice, el precizând că secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj şi contabilul şef al forului au primit premii mai mari decât campionul David Popovici.
 
În răspunsul său, Elisabeta Lipă afirmă că normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/ 2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar şi al federaţiilor de specialitate, precum şi al instituţiilor prevăzute de lege.
 
“Pentru că fostul ministru al Sportului românesc, domnul Eduard Novak, traversează o perioadă în care memoria domniei sale nu se regăseşte în discursul său public, mă văd nevoită să intervin, ca succesor al său, în calitate de preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport, din respect pentru sportivii noştri de performanţă, pentru echipele federaţiilor care le susţin efortul, dar mai ales pentru corecta informare a iubitorilor sportului şi opiniei publice.
 
Domnul Novak a aplicat, după ediţia de la Tokyo a Jocurilor Olimpice, respectând normele legale în vigoare atunci, ca şi acum, aceeaşi formulă de calcul prin care angajaţii federaţiilor sunt recompensaţi cu sume care reprezintă 40 la sută din valoarea premiilor oferite sportivilor care au performat la Jocurile Olimpice Paris 2024.
 
Normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/ 2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar şi al federaţiilor de specialitate, precum şi al instituţiilor prevăzute de lege.
 
Sumele respective sunt distribuite, de regulă, prin intermediul angajatei/angajatului împuternicit în acest sens, în mod transparent. În acest fel, personalul din federaţii care lucrează timp de patru ani pentru salarii lunare medii de 600 de euro - echivalentul în lei - primeşte o recunoaştere meritată a nivelului de implicare prin care generează cadrul optim de pregătire a performanţelor cu care ajungem cu toţii să ne mândrim în cea mai importantă competiţie la nivel internaţional.
 
În speranţa că acum memoria domnului ministru Novak are repere mai concrete în privinţa procedurilor pe care le-a urmat în timpul mandatului său, le mulţumesc încă o dată pentru efort şi îi felicit pe toţi sportivii de performanţă ai României şi pe cei care contribuie zilnic, prin munca lor, la aceste rezultate remarcabile“, a scris Lipă pe Facebook.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.