O acţiune de amploarea a poliţiei din mai multe ţări europene s-a soldat cu reţinerea a peste 20 de persoane în Franţa, Spania şi Italia, în cadrul unei anchete asupra unui posibil sistem de dopaj în lumea trapului şi galopului, a declarat, marţi, o sursă din poliţia franceză, potrivit AFP.
Medici veterinari, farmacişti, antrenori şi membri ai anturajului lor se află în prezent în custodia poliţiei în Franţa, în timp ce alte două persoane au fost arestate în Italia şi Spania. Printre suspecţii aflaţi în arest se numără antrenori renumiţi, precum Yannick Alain Briand, Junior Guelpa şi David Cottin, potrivit aceleiaşi surse.
"Obiectivul operaţiunii a fost atacarea unor filiere întregi”, a comentat sursa din poliţie, care a confirmat informaţiile Le Parisien. Potrivit acestei surse, "este primul caz de această amploare din Franţa" gestionat de poliţia judiciară.
Aproximativ 80 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru această acţiune care a condus Serviciul Central de Curse şi Jocuri (SCCJ) şi serviciile de poliţie judiciară în mai multe regiuni ale Franţei (Bretania, Normandia, Sud-Vest, Ron-Alpi).
Anchetatorii acţionează în cadrul unei anchete judiciare deschise la Jirs (jurisdicţie interregională de specialitate) din Bordeaux, în august 2021, pentru a investiga un posibil sistem de dopaj în lumea trapului şi galopului, referitor la aproximativ patruzeci de curse.
Potrivit sursei din poliţie, suspecţii sunt cercetaţi în special pentru presupuse fapte de trafic de produse dopante şi fraudă în legătură cu câştigurile necuvenite obţinute în urma curselor hipice. În timpul percheziţiilor au fost ridicate produse interzise.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.