Unul dintre cei mai reprezentativi pilieri ai Stejarilor, Constantin Dinu “Capone”, a decedat miercuri seară, după o lungă luptă cu o boală necruţătoare, a anunţat Federaţia Română de Rugby.
Constantin Dinu a fost desemnat de FRR drept cel mai valoros pilier stânga din istoria naţionalei.
După ce a debutat în handbal şi haltere în 1959, la Liceul .Sf. Sava, Dinu a început să joace rugby, sportul care l-a consacrat, în 1960, ca junior al Clubului. Locomotiva Griviţa Roşie., avându-i antrenori pe Constantin Cocor şi Ilie Milea. În 1962 a trecut în echipa de seniori a aceluiaşi club, unde a jucat timp de 7 ani (1968), fiind instruit de Dumitru Manoileanu, Viorel Moraru şi Radu Demian. Aici a cucerit două titluri de campion şi, în 1964, şi CCE. În perioada 1969-1973, s-a transferat la echipa Ştiinţa Petroşani, unde a fost antrenat de Theodor Rădulescu şi Dumitru Manoileanu, pentru ca în 1973 să revină la ”Griviţa”, unde a jucat până în 1983.
A plecat apoi în Franţa, unde tot în postura de antrenor-jucător şi-a adus aportul la echipele .RO Cholét. din Divizia a III-a (1984-1987) şi în Nantes la Clubul .Snuc. din Divizia B, între 1987 şi 1990, an când se poate spune că şi-a încheiat activitatea de sportiv, după 30 de ani de prezenţă pe terenurile de rugby ca jucător. Totodată, la Nantes, a deţinut şi funcţia de antrenor regional în Comitetul acestui oraş. A fost solicitat, între 1990 şi 1996, la echipa din Paris de Divizia B AS Police Paris. (ASPP).
A fost selecţionat în echipa naţională de juniori între 1962-1965 şi în cea de seniori din 1965 până în 1983, unde timp de 18 ani, printre alte multe turnee şi jocuri internaţionale, a jucat de 17 ori împotriva Franţei, realizând 5 victorii. În Cupa FIRA (CE) a cucerit de două ori locul I (1981,1983), de trei ori a ocupat locul II (1974,1978, 1979) şi o dată locul III (1982). Postul său specializat a fost de stâlp. A participat la multe cursuri de perfecţionare, printre care şi cele de la Bordeaux, Nantes, Paris.
În topul mondial publicat de ziarul l’Equipe în noiembrie 1997, Dinu Constantin figurează pe locul 13 cu 70 de selecţii în echipa naţională, după ce în topul mondial, din perioada 1983-1988, fusese pe primul loc.
A fost Maestru al sportului (1967), Maestru emerit (1970).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.