Lotul echipei Dinamo împreună cu staful tehnic va merge vineri la mormântul fostului căpitan Cătălin Hîldan, pentru a comemora 18 ani de la decesul acestuia.
„E un lucru foarte important că suporterii nu au uitat ceea ce a însemnat Cătălin Hîldan pentru acest club. E un lucru extraordinar, ca după 18 ani, an de an să fie pelerinaj la mormântul lui. Asta spune totul despre ceea ce a însemnat Cătălin Hîdan pentru acest club”, a spus antrenorul Claudiu Niculescu într-o conferinţă de presă.
Abia transferat la Dinamo, Gicu Grozav, care a mai evoluat în Ştefan cel Mare în urmă cu patru ani, spune că pentru el memoria lui Hîldan înseamnă foarte mult: „Eu când vorbesc despre Hîldan se ridică părul pe mine. După antrenament vom merge la cimitir. Pentru mine înseamnă foarte mult, un jucător care a însemnat totul pentru Dinamo, a dat totul şi din păcate a murit pe teren pentru Dinamo. Înseamnă foarte mult”.
Fostul căpitan al echipei Dinamo, Cătălin Hîldan, a decedat la 5 octombrie 2000 în timpul unui meci de pregătire, la Olteniţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.