Echipa Dinamo a câştigat, cu scorul de 2-1 (1-0), meciul susţinut, luni, pe Arena Naţională, în compania formaţiei FCSB, în etapa a VIII-a a play-off-ului Ligii I.
Dinamo a marcat prin Hanca '34, '90+6, ambele goluri din penalti. Pentru FCSB a înscris Pleaşcă '53.
1-0: Hanca a transformat un penalti acordat pentru un fault al lui Bălaşa la Nemec.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
1-1: Pleaşcă a centrat cu capul înspre poartă, însă mingea a intrat în poartă, Penedo fiind depăşit de situaţie.
2-1: Hanca a transformat încă un penalti, acordat pentru un fault al lui De Amorim la Romera.
Dinamo: Penedo Cano – Romera Navarro, Nedelcearu, Dielna, St. Filip – Hanca, Mahlangu (Bawab '90), PalicI (P. Petre '78), D. Nistor – Rivaldinho (Busuladzici '61), Nemec. Antrenor: Cosmin Contra
FCSB: Fl. Niţă – Pleaşcă, Bălaşa, Moke, Momcilovici – Pintilii (Tamaş '67), Ov. Popescu (De Amorim '46) – G. Enache, Boldrin, Fl. Tănase – Alibec (Gnohere '71). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Cartonaşe galbene: Mahlangu '26, Nedelcearu '38, Hanca '40, Romera Navarro '59, Dielna '90 / Ov. Popescu '25, Pleaşcă '27, Bălaşa '33, G. Enache '45+4, Tănase '90+3
Arbitri: Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Vasile Marinescu - Cătălin Popa
Observatori: Patriţiu Abrudan, Mircea Călin
La meci au asistat 37.669 spectatori.
Fanii dinamovişti au prezentat o coregrafie 3D - în care apăreau chipul lui Nostradamus, o carte, un stadion, şi două mesaje pe care era scris: "2020 - Din dorinţa a milioane de oameni se va ridica la Dinamo - Stadion fără pistă" şi "Din dorinţa unora care nu au înţeles fenomenul fotbal, Steaua va dispărea".
Ei au mai afişat un banner pe care scria "Singura profeţie ce nu poate fi contrazisă, casa cea nouă de Nostradamus prezisă".
"Nu avem coregrafii sponsorizate, dar jucăm meciuri adevărate", a fost un mesaj arătat de galeria Stelei.
Meciul a fost întrerupt la scurt timp după start timp de aproximativ zece minute, după ce fanii dinamovişti au aruncat cu role de hârtie în teren în zona porţii apărate de Niţă.
La strângerea hârtiilor au ajutat şi Niţă şi Pintilii. Managerul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a cerut în repetate rânduri fanilor să nu mai arunce hârtie în teren, şi de la staţia de amplificare fiind făcute apeluri în acest sens.
În minutul 19, Momcilovici a părut să fie lovit de un obiect aruncat din tribună.
În minutul 42, Denis Alibec s-a oprit aproape de marginea terenului la o fază de joc, plângându-se de probleme la genunchiul drept. În timp ce Alibec era la pământ, din tribună au fost aruncate către el diverse obiecte.
În minutul 45+1, în zona porţii apărate de Penedo Caro au fost aruncate mai multe obiecte, în timp ce goalkeeper-ul se pregătea să degajeze. Penedo s-a dus la centralul Ovidiu Haţegan şi i-a arătat unul dintre obiecte.
La pauză, pe tabelă a fost prezentat un filmuleţ în care mai multe vedete vorbeau despre stadion.
În minutul 50, Fernando Boldrin a fost lovit în cap de o rolă de hârtie aruncată din tribună, în momentul în care se pregătea să execute un corner. Ovidiu Haţegan i-a cerut crainicului arenei să facă un apel către spectatori că jocul va fi întrerupt dacă se va mai arunca cu obiecte. După circa două minute, când a executat cornerul, Boldrin a fost lovit de încă o rolă şi s-a prăbuşit pe gazon.
După golul marcat de Pleaşcă, Moke a avut nevoie de îngrijiri la marginea terenului, el fiind lovit cu piciorul în zona capului din greşeală de Niţă în timpul manifestării de bucurie a jucătorilor FCSB.
În minutul 90+7, tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a fost trimis în tribună pentru proteste.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.