Înotătotul David Popovici a declarat că are un viitor strălucitor, după ce a fost, marţi, la două secunde de o medalie la JO de la Tokyo, în proba de 200 de metri liber.
"Sunt al patrulea cel mai bun din lume. Am îndrăznit să visez la o medalie, dar nu acesta a fost scopul şi primul gând cu care am venit aici a fost să dau cât de tare pot eu. Mi-am făcut un best time şi nu aş putea fi mai satisfăcut. Faptul că am fost la două sutimi de medalie îmi arată cât de strălucitor este viitorul. A fost foarte frumos, vedeam fotografii, vedeam tribuna, vedeam mâini ridicate, ştiam că de acasă se uită toată lumea şi toată România. Vă mulţumesc că v-aţi trezit!",a declarat sportivul de 16 ani, pentru TVR1.
Sportivul David Popovici a ocupat locul 4 în finala la 200 metri liber, de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul Robert Glinţă a ocupat locul 8 în proba de 100 metri spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În vârstă de 16 ani, Popovici a încheiat cursa cu timpul de 1.44.68.
Titlul olimpic a fost câştigat de britanicul Tom Dean, cu timpul de 1.44.22.
Locul doi a fost ocupat de Duncan Scott (1.44.26), iar pe trei a fost brazilianul Fernando Scheffer (1.44.66).
Popovici va mai evolua, marţi, în serii la 100 metri liber.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.