Ionel Dănciulescu, care a revenit zilele trecute la Dinamo, ca team manager, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că mijlocaşul Ioan Filip este “sută la sută” jucătorul grupării bucureştene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Filip este sută la sută jucătorul lui Dinamo. Ne bucurăm că am reuşit să îl aducem, dar doar se va antrena pentru că nu are drept de joc. Dar este jucătorul lui Dinamo pentru un an şi jumătate”, a spus Dănciulescu.

Ionel Dănciulescu a precizat că este convins că Dinamo se va redresa. “Din punctul meu de vedere nici nu am plecat, sunt bucuros, sunt fericit că sunt aici. Îi mulţumesc lui Mircea Rednic care a insistat să vin şi celor din conducere. Acum este timpul faptelor, nu vorbelor. Mă doare enorm când se spune că Dinamo va retrograda, sunt sigur că vom redresa corabia şi nu se va întâmpla lucrul ăsta. Şi de ce să nu reuşim să jucăm şi în play-off deşi pare uşor utopic. Se pot întâmpla foarte multe lucruri. Acum fiecare ştie ce are de făcut, lucrurile s-au aşezat”, a afirmat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.