Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, referitor la dosarul care vizează membri ai galeriei FC Rapid şi ai conducerii clubului, că nu ştie ce calitate are Daniel Niculae în dosar şi că nu ştie de partea legată de faptil că la percheziţii s-au găsit inclusiv arme de foc letale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“M-am trezit azi-dimineaţă cu un telefon de la avocat care să-mi spună că preşedintele clubului a plecat la audieri la o secţie de poliţie. E automat ceva în afara lucrurilor cu care eşti obişnuit zi de zi. Acum avem informaţii suplimentare. Deocamdată am văzut foarte puţin din datele din dosar. Nu ştiu să vă spun ce calitate are Daniel Niculae. Nu cunosc partea cu armele. Nu mi-l imaginez pe domnul Niculae cu o mitralieră în mână. Aştept şi eu să văd mai multe date din tot ce are legătură cu dosarul. Cred că nu va dura foarte mult”, a spus Şucu.

El a precizat că este esenţială respectarea legii, dar ar trebui să se facă diferenţa între violenţă şi aprinderea de torţe.

“Ca principiu, da, respectarea legii este esenţială. Aş face însă o diferenţă majoră între violenţă şi distrugere pe teren şi nişe torţe aprinse. Înţeeg că tot ce înseamnă partea cu torţele şi materialele pirotehnice e în afara legii. Dar am văzut extrem de multe stadioane din lume în care aceste produse sunt acceptate”, a afirmat Şucu.

El a explicat şi în ce constă colaborarea dintre club şi galerie: “În ceea ce priveşte colaborarea dinte club şi galerie, noi avem o decizie clară de a susţine deplasările galeriei, avem un buget de 25.000 de lei şi o dată sau de două ori pe sezon avem contribuţii pentru partea de coregrafie”.

Şucu a menţionat că sâmbtă a fost pentru el cea mai frumoasă seară din fotbal, atunci venind victoria cu 4-0 din meciul cu FCSB. Situaţia s-a schimbat însă joi.

“Pentru mine sâmbătă a fost cea mai frumoasă seară pe care am trăit-o în fotbal. Joi nu mai e aşa frumos. Sper ca vineri să fie din nou frumos. Astăzi m-am simţit ca şi cum sâmbătă a fost o nuntă frumoasă şi la sfârşitul nunţii a venit cineva şi a aruncat cu noroi pe rochia miresei”.

Dan Şucu a mai declarat că FC Rapid nu are de unde să ştie ce se întâmplă la stadion în perioadele din afara zilelor de meci. “Noi păzim stadionul acesta doar pe perioada meciului. Acest stadion aparţine Clubului Sportiv Rapid. Nicio firmă de pază nu garantează în clipa de faţă că nu va exista vreun nedumerit care să arunce cu ceva pe teren. Noi nu păzim stadionul ăsta. O zi la două săptămâni ne aparţine. În mod cert probabil sunt extrem de multe încăperi în acest stadion pe care nu le ştim noi, nu le cunoaştem. Dacă este ilegal, trebuie să înceteze. Dar existenţa unor torţe în tribună mi-e greu să o văd ca pe un lucru penal sau ca pe un lucru care te duce la puşcărie. Îi aşteptăm pe fani cu cea mai mare plăcere şi sunt absolut în siguranţă pe stadionul Giuleşti”.

Şucu a subliniat: “În momentul ăsta nu avem ceva anume a ne reproşa în modul în care organizăm meciurile”.

Întrebat dacă va exista o anchetă internă la Rapid şi dacă Daniel Niculae riscă vreo sancţiune, el a răspuns: “Pe baza la ce ştim în clipa de faţă nu. Nu am văzut în clipa de faţă pe cineva mai implicat în ceea ce este Rapid. Am vorbit cu Nico, mi-a explicat despre ce este vorba”.

“Noi am văzut o relaţie din ce în ce mai civilizată între galerie şi club. Dacă au cerut acordul altcuiva nu ştiu să vă spun în momentul de faţă. Sper din toată inima că dacă se aplică legea să se aplice în cazul tuturor.  România are legi, are instituţii, este treaba dânşilor”, a mai spus Dan Şucu.

CITEȘTE ȘI Materiale pirotehnice şi arme de foc letale, găsite în urma percheziţiilor din dosarul care vizează membri ai galeriei FC Rapid şi ai conducerii clubului

Sâmbătă, FC Rapid a învins FCSB cu scorul de 4-0, în ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.

Joi dimineaţă, preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi. Conform unor surse judiciare, Niculae are calitatea de suspect. De asemenea, mai multe percheziţii au loc joi în Bucureşti, Prahova, Ilfov, fiind vizaţi membri ai galeriei echipei Rapid, afirmă surse judiciare. Ulterior, Poliîia Capitalei a anunţat că au avut loc 19 percheziţii, 28 de persoane urmând să fie duse la audieri. Acuzaţiile din acest dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violenţă asupra bunurilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.