Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, la Sibiu, că se intenţionează permiterea accesului spectatorilor la un meci din Cupa României, însă în număr limitat şi cu condiţia ca ei să fie vaccinaţi împotriva coronavirusului. USR PLUS a prizat că meciul avut în vedere este finala Cupei României, care are loc în 22 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: USR PLUS a transmis că, în cadrul şedinţei Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, s-a propus permiterea accesului spectatorilor care fac dovada vaccinării cu ambele doze pe stadion în cadrul finalei Cupei României la fotbal. 

Meciul va avea loc în 22 mai şi se va desfăşura pe stadionul din Ploieşti, cu o capacitate de 15.000 locuri.

”Evenimentul va fi cu titlu experimental, în perspectiva organizării Euro 2021, iar accesul pe stadion va fi permis până la maxim 50% din capacitate”, a transmis USR PLUS. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: “Cupa României – meciul din perioada următoare – să fie un eveniment fanion de test la care să poată participa un număr limitat de persoane, dar persoane vaccinate. Intenţionăm să redeschidem acivităţile sportive şi participarea publicului, cu această condiţie: persoane vaccinate”, a spus Barna.

În Cupa României vor avea loc, săptămâna viitoare, partidele Dinamo – Astra Giurgiu (11 mai, ora 20.15) şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova (12 mai, ora 20.30), în manşa secundă a semifinalelor. În tur, Astra a învins Dinamo cu 1-0 şi Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0 în confruntarea cu Viitorul Pandurii.

Finala Cupei României se va disputa în 22 mai, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

Meciul disputat cu spectatori în Cupa României va fi un test înaintea Campionatului European, competiţie care se va desfăşura în această vară cu public - în număr limitat - şi în cadrul căreia Arena Naţională va găzdui patru meciuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.