Echipa Sepsi Sf. Gheorghe a învins marţi formaţia FC Voluntari, scor 4-0, şi s-a calificat în sferturile Cupei României. FCU Craiova 1948 a învins cu 1-0 echipa Petrolul Ploieşti, iar Unirea Slobozia şi Dinamo au încheiat la egalitate, scor 3-3.
În grupa A s-au disputat trei partide. Liderul Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus pe teren propriu în faţa echipei FC Voluntari. Scorul final a fost 4-0, prin golurile înscrise de Tudorie (min. 14), Roland Varga (min. 17, 62) şi Safranko (min. 84). Cu 9 puncte, Sepsi este calificată în sferturile de finală ale competiţiei.
Petrolul Ploieşti a pierdut pe teren propriu meciul disputat cu echipa FCU Craiova 1948, scor 0-1. Golul a fost opera lui Bahassa, în minutul 80. Oltenii au 7 puncte şi s-au calificat în sferturi de pe locul secund în grupă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Unirea Slobozia şi Dinamo au încheiat la egalitate, 3-3. Alb-roşii au condus cu 3-0 în prima repriză, prin reuşitele jucătorilor Ghezali (min. 18), Amzăr (min. 24) şi Iulian Roşu (min. 30). Unirea Slobozia a revenit prin golul din penalti al lui Toma (min. 39), Rus a înscris în minutul 50, iar în minutul 68 Ibrian a egalat cu o lovitură de cap. De la Dinamo au ufost eliminaţi trei jucători: Bena ’37, Pop ’75 şi Amzăr ‘90+1.
Unirea şi Dinamo au câte două puncte, ele ocupând locurile 4 şi 5 în grupa A din Cupa României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.