Consiliul World Rugby a aprobat un nou calendar internaţional, o Cupă Mondială masculină extinsă de la 20 la 24 de echipe şi o divizie superioară de 12 echipe într-un concept de Liga Naţiunilor bienală începând cu 2026, care va avea promovare şi retrogradare, dar numai din 2030, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este o reformă majoră a unui sport care se străduieşte să ofere oportunităţi semnificative federaţiilor mai mici şi vine într-un moment în care echipe precum Portugalia şi Fiji au arătat că echipele de nivel doi sunt promiţătoare, la Cupa Mondială din Franţa.

La Cupa Mondială din 2027, din Australia, vor participa 24 de echipe, împărţite în şase grupe din primul tur, fiecare conţinând patru echipe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Se va adăuga o fază a optimilor şi, în ciuda faptului că vor fi mai multor echipe concurente, va fi scurtată competiţia de la şapte la şase săptămâni.

"Acest turneu incredibil al Cupei Mondiale de Rugby 2023 a demonstrat pasiunea şi potenţialul care se află dincolo de primele 10 sau 12 naţiuni", a precizat marţi preşedintele World Rugby, Bill Beaumont, într-un comunicat. "Nu este acceptabil să nu facem nimic".

Formatul Ligii Naţiunilor nu a fost încă dezvăluit, dar va avea o divizie superioară de 12 echipe, care va cuprinde echipe din cele Şase Naţiuni şi Rugby Championship, şi, se pare, Japonia şi Fiji, care se vor întâlni o dată la doi ani în ferestrele internaţionale din iulie şi noiembrie.

Va exista o a doua divizie, cu alte 12 echipe, care va fi condusă de World Rugby. Va exista promovare şi retrogradare între cele două, dar numai din 2030.

World Rugby spune că schimbările au fost făcute pentru a permite acestor naţiuni un acces mai bun pentru a juca împotriva unor adversari de elită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.