Selecţionerul Qatarului, Felix Sanchez, le-a cerut jucătorilor săi “să se izoleze” de tensiunile diplomatice după sosirea în Emiratele Arabe Unite pentru Cupa Asiei. Naţiunea gazdă a turneului a impus un boicot politic şi economic în cazul Qatarului încă din iunie 2017, acuzând această ţară că susţine terorismul şi reproşându-i apropierea de Iran, relatează AFP.
“Am discutat cu jucătorii despre situaţia politică”, a spus Sanchez. “Sunt conştienţi de situaţie şi sunt convins că pe parcursul competiţiei vor fi capabili să rămână concentraţi pe sport şi să se izoleze de restul”, a adăugat tehnicianul.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain şi Egiptul au impus, în 2017, un embargo economic şi diplomatic Qatarului, căruia-i reproşează că este prea apropiat Iranului, marele rival regional al Riadului, şi pe care-l acuză că susţine terorismul, din cauza bunăvoinţei sale faţă de mişcarea islamistă Fraţii Musulmani.
Qatarul neagă acuzaţiile şi susţine că rivalii săi regionali vor o schimbare de regim.
Participarea la Cupa Asiei reprezintă prima deplasare a naţionalei Qatarului în Emiratele Arabe Unite, de la startul acestei crize diplomatice.
Turneul a început sâmbătă, însă Qatar, care evoluează în grupa E, are programat primul meci miercuri, cu Liban. În grupă cu Qatar sunt şi Arabia Saudită şi Coreea de Nord.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.