Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Podravka Koprivnica, scor 29-21 (19-10), în etapa a 12-a din grupa A a Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principalele marcatoare ale partidei au fost Arntzen şi Omoregie, câte 5 goluri, pentru CSM, respectiv Milosavljevic şi Mugosa, câte 6, pentru Podravka.

În urma rezultatului, CSM Bucureşti adună 14 puncte şi se află pe locul 5 în grupa A.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Celelalte partide ale etapei s-au jucat sâmbătă, între Buducnost - Team Esbjerg 25-36, FTC Budapesta - Rostov 25-25 şi Brest - Borussia 31-25.

Team Esbjerg este lider, cu 21 puncte, calificată direct în sferturi, urmată în clasamentul grupei de Rostov 17, Brest 16, FTC Budapesta 15, CSM Bucureşti 14, Borussia 9, Buducnost 2 şi Podravka 2 puncte.

Anterior, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 21-22 cu Team Esbjerg, 27-30 cu Rostov-Don, 36-31 cu Podravka Koprivnica, 25-22 şi 33-29 cu Borussia Dortmund, 30-22 şi 28-20 cu Buducnost, 29-30 şi 21-24 cu Brest, 30-31 şi 27-21 cu FTC Budapesta.

În următoarea rundă, penultima a grupei, CSM Bucureşti va juca în deplasare cu Rostov-Don, în 12 februarie.

Returul meciurilor din grupe se va încheia în 19 februarie 2022.

Faza play-off va avea loc între 26 martie - 3 aprilie, sferturile de finală între 30 aprilie - 8 mai, iar Turneul Final Four în 4-5 iunie, la Budapesta. 

Deţinătoarea trofeului este Vipers Kristiansand din Norvegia.

În sezonul anterior, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.