Formaţia CS Mioveni a învins, miercuri, cu scorul de 2-0, echipa Dinamo, într-un meci amical disputat la Buftea şi care a fost “presărat cu multe durităţi”, potrivit csmioveni.ro.
Au marcat Wright ’32 şi Szilard Vereş ’77.
Csmioveni.ro notează că în prima repriză, Rusu a părăsit terenul pe targă. Acesta a fost dus la spital, după ce portarul l-a lovit cu pumnul în plină figură la un balon trimis în careu. La acea fază, spiritele s-au încins, arbitrul a dat penalty, dar Buziuc l-a ratat, portarul apărând. În prima parte Toma a mai suferit o intrare cu talpa pe gleznă, iar Rădescu a fost călcat pe mână.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
FC Dinamo a început jocul în următoarea formulă: Eşanu - Nica, Ehmann, Patriche, Radu - Răută, Carp - Bordusanu, Matei, Sorescu – Ivanovski.
Pentru CS Mioveni au evoluat: Popescu – Ionuţ Rădescu (62 Dorinel Oancea), Alexandru Iacob, Adrian Scarlatache (62 Ionuţ Balaur), Garutti (65 Ionuţ Burnea), Dănuţ Şerbănică – Daniel Toma, Dumitriu (46 Vereş) – Alexandru Buziuc (65 Coman), Rusu (25 Albert Voinea, 60 Dat), Wright (46 Sanoh).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.